A. mă sună pentru a zecea oară. Fug grăbită spre ușa că, nah, nu-i frumos sa-ți lași prietenii să te aștepte cu orele, însă în drum îmi văd reflexia în oglindă și remarc că nu m-am dat cu ruj. Cu riscul de a primi o săpuneală bună mă întorc înapoi să îl iau. Acum nu știu cât de conștienți sunteți de asta, dar pentru majoritatea femeilor rujul e indinspensabil. Am remarcat că în ciuda faptului că îl folosesc în fiecare zi știu foarte puține despre produs… așa că m-am informat puțin… Cum au ajuns femeile să folosească rujul? De ce? Ce ingrediente conține? Ce efect au acestea asupra buzelor mele? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care am încercat să-mi răspund.
Rujul este un produs cosmetic care conține pigmenți, uleiuri, ceruri și emolienți care conferă culoare, textură și protecție buzelor. La fel ca majoritatea produselor de machiaj, rujul este folosit în general, dar nu exclusiv, de către femei.
Femeile din Mesopotamia antică sunt probabil primele care au inventat și au folosit rujul. Ele zdrobeau pietrele semiprețioase și le aplicau pentru a-și decora buzele. Femeile Egiptene foloseau un extract toxic roșu-violet din iod și brom care le punea în pericol sănătatea și care a fost numit Sărutul Morții. Rujul reginei Cleopatra era făcut din cărăbuși carmin cărora le erau adăugate câteva ingrediente pentru a se obține pigmentarea roșie aprinsă și ouă de furnici. Efectul de strălucire era inițial obținut dintr-o substanță perlată găsită în solzii peștilor.
În Perioada de Aur Islamică cosmetologul Abu al-Qasim al-Zahrawi a inventat rujul solid care consta din bastonașe parfumate presate în matrițe speciale. Procesul este descris în lucrarea sa Al-Tasrif. În Europa Medievală, rujul a fost interzis de biserică și se credea că este folosit la invocarea Satanei.
Colorarea buzelor a început să câștige popularitate în Anglia în secolul al 16-lea. În perioada domniei reginei Elisabeta I rujul roșu în contrast cu fața dată cu cremă albă era la modă.
În acea perioadă rujul era făcut din ceară de albine și pigmenți extrași din plante. Numai persoanele din înalta societate și actorii se machiau. În 1770 o lege britanică a fost propusă parlamentului, o căsătorie trebuia anulată dacă mireasa se machia înainte de ziua nunții.
În Marea Britanie, în secolul al 19-lea uzul vădit de cosmetice nu era considerat acceptabil pentru femeile respectabile și era asociat cu grupurile marginalizate ale actrițelor și prostituatelor. Era considerat necuviincios și necivilizat să te machezi.
La sfârșitul secolului al 19-lea, Guerlain, o companie de cometice franceză, a început să producă ruj. Primul ruj comercial a fost inventat în 1884 de către parfumieri în Paris. Era acoperit în hârtie de mătase și era făcut din ulei de castor, grăsime de căprioară, și ceară de albine. Toleranța completă față de uzul de cosmetice apare în Londra anilor 1921.
În 1915, rujul era vândut într-un container cilindric care a fost inventat de Maurice Levy.
Pe perioada celui de-al doilea război modial etui-ul din metal a fost înlocuit cu cel de plastic sau hârtie. Rujul era greu de găsit în acea perioadă deoarece unele din ingredientele esențiale, petrolul și uleiul de castor, erau indisponibile. Al doi-lea război mondial a permis femeilor să lucreze în inginerie și cercetările științifice, iar mai târziu, în 1940 Hazel Bishop, chimist organic în New York și New Jersey a creat primul ruj de lungă durată numit No-Smear Lipstick. Cu ajutorul lui Raymond Specter afacerea lui Bishop cu rujuri a prosperat.
Avon4Iași 