Arhive

Peg-12 dimethicone

Peg-12 dimethicone  este un amestec de PEG și Dimethicone, un polimer pe bază de silicon folosit pentru a favoriza împrăștierea produsului.

În ciuda multor temeri în privința PEG-urilor, acesta este folosit în multe produse datorită multiplelor proprietăți. În produsele cosmetice acesta are următoarele funcții:

  • Agent de îngrijire a părului;
  • Agent de îngrijire a pielii;
  • Emolient;

Într-un studiu publicat în 2005 în Toxicology Journal intitulat ” Siguranța PEG-urilor și a derivaților lor în produsele cosmetice” s-a ajuns la concluzia că ”luând în considerație informațiile cunoscute legate de produs, precum și modul și mecanismul lui de acțiune, nu s-au identificat motive de îngrijorare în privința siguranței acestuia.”

Se spune că din cauza greutății moleculare mici este absorbit de piele în cantități reduse, prin urmare poate fi folosit în produsele cosmetice fără să atenteze la sănătatea consumatorului.

Peg-12 dimethicone este aprobat de CIR și FDA pentru uz, dar nu pe pielea cu leziuni!

Glicerina – esențială pentru sănătatea pielii tale!

Glicerina este cel mai simplu alcool trihidroxilic. Reprezintă un lichid siropos, incolor, dulce și solubil în apă. Se utilizează la obținerea nitroglicerinei, rășinilor sintetice, în tăbăcărie, la fabricarea hârtiei, în industria alimentară, în cosmetică și farmaceutică.

Glicerina este unul din ingredientele pe care-l regăsim fecvent pe spatele produselor cosmetice pe care le folosim. De ce se bucură de o largă apreciere?

Deoarece reprezintă un element important în procesul de menținere a sănătății pielii îndeplinind funcția de umectant, catifelant și elasticizant al acesteia.

Procesul de îmbătrânire a pielii este însoțit de diminuarea eficienței de autohidratare naturală. Glicerina asigură o hidratare corectă, stimulează metabolismul și schimburile celulare epidermice.

Pe lângă acestea glicerina mai are următoare funcții:

  • Previne uscarea excesivă sau evaporarea;
  • Ajută la dispersarea agenților gelificatori;
  • În creme, săpunuri și șampoane este folosită ca aditiv;
  • Are efect antiseptic și emolient;

Sfatul Avon: În perioada rece protejază-ți pielea folosind produse care conțin în compoziția lor acest ingredient.

Ingrediente 100% sănătoase!

Hibiscus sabdariffa este o plantă cu multiple proprietăți medicinale folosită în tratamentul scorbutului, în avitaminoze, în strările de convalescență și în cele de inflamație cronică. Are efect antiseptic și este utilizată ca dezinfectant avînd și capacitatea de a precipita impuritățile.

În produsele cosmetice extractul de hibiscus are următoarele proprietăți:

  • Este folosit ca anti-oxidant;
  • Inhibă degradarea elastinei;
  • Ajută la menținearea elasticității pielii;
  • Are efect anti-îmbătrânire și anti-celulită;

Rubus idaeus extract sau extractul din mlădițe de zmeur este un produs cu  multiple proprietăți medicinale.

În produsele cosmetice este prezent cu următoarele funcții:

  • Astrigent;
  • Keratolitic (agent terapeutic ce exfoliază stratul cornos al epidermei);
  • De nivelare;
  • Tonic;
  • Agent de protecție a pielii;

Hibiscus sabdariffa extract și rubus idaeus extract sunt ingrediente naturale care nu influiențează negativ pielea ta, dimpotrivă, o protejează!

Update! Mai jos aveți 2 rețete pe bază de extract de hibiscus care vă vor ajuta cu unele probleme ale scalpului.

1. Fierbeți un pumn de hibiscus într-un pahar de apă. După ce se răcește, strecurați lichidul apoi stoarceți o lămîie în soluție și aplicați pe scalp înainte de șamponare. Astfel veți scăpa de problema căderii părului  fără să urmați tratamente scumpe, de multe ori ineficiente.

2. Scapă de mătreață cu ajutorul următorului tratament naturist. Aveți nevoie de: 1 linguriță de uleiuri esențiale de hibiscus, rozmarin și salvie și 10 lingurițe de ulei de jojoba. Amestecați-le și aplicați-le pe scalp. După 15-20 de minute spălați-vă părul cu șampon.

O altă rețetă utilă o găsiți aici!  O s-o încerc și eu imediat ce adun toate ingredientele. Sper să fie la fel de ușor de realizat precum scrie acolo, altfel… 😀

Citronellol

Citronellol-ul este un ingredient utilizat la producerea parfumurilor, apare în mod natural și este produs de anumite plante cum ar fi uleiurile de trandafir (18-55%) și Pelargonium geraniums.

Food and Drug Administration (FDA) a aprobat folosirea acestui ingredient ca agent de aromă pentru adăugarea directă la mâncare.
Research Institute for Fragrance Materials Expert Panel (REXPAN) restricționează folosirea acestui ingredient în parfumuri din cauza posibilității dezvoltării unei potențiale sensibilități.
Conform Directivei UE 1223/2009, acest ingredient este inclus pe lista cu substanțe alergene.

Nu se consideră a fi toxic pentru mediu.

Alcohol Denat

Alcohol denat sau alcool denaturat reprezintă un amestec de etanol cu un agent denaturant. Are funcție de agent atispumant, astringent cosmetic, solvent și agent de scădere a vâscozității. De asemenea,  fucționează că agent antibacterial fiind folosit și ca conservant.

  • The Food and Drug Administration (FDA) include alcoolul în lista sa directă de substanțe considerate în general sigure.

Totuși în unele surse se menționează că în urma excesului poate cauza eczema sistematică, dermatită de contact și sensibilități chimice deoarece afectează bariera naturală de imunitate a pielii.

În cazult sprayurilor pentru păr produsul intră în contact cu pielea scalpului în cantități foarte mici, aproape inexistente, de aceea nu am considerat că prezintă un pericol pentru mine (folosesc unele produse de la Avon care conțin Alcohol Denat).

Nu știu, însă, efectul pe care l-ar avea asupra unei persoane cu pielea foarte sensibilă.  Dacă dorești să folosești unul din produsele Avon care conține acest ingredient  însă ai îndoieli, scrie-ne și un reprezentant Avon va veni la tine acasă pentru un test dermatologic. 🙂

Limonene

Limonene este un ulei esențial din flori de lămâie și alte specii de plante, folosit frecvent în produsele cosmetice.

Poate produce iritații la nivelul pielii sau al sistemului respirator. Majoritatea cazurilor de iritație s-au raportat la persoane care s-au expus pe termen lung compusului în condiții industriale. Unele studii au raportat că doar 3% sunt sensibili la Limonene.

National Industrial Chemicals Notification and Assessment Scheme (NICNAS) a evaluat acest ingredient și a constatat că, deși nu este foarte toxic, în contact cu aerul se poate descompune și forma cantități mici de produse oxidante, care cauzează alergii la nivelul pielii. Limonene este așadar considerat alergen.

Panthenol (vitamina B5)

Panthenol-ul sau vitamina B5 este un element esențial pentru toate formele de viață. Se găsește în toate celulele vii sub forma unei enzime esențiale pentru numeroase reacții metabolice. Este puternic hidratant, antiinflamator, cicatrizant, elasticizant, promovează epitelizarea și vindecă răni minore.

În produsele cosmetice acesta are rol de emoliant, agent de umectare și agent de hidratare. Este un component întâlnit frecvent în produsele pentru păr: șampon, condiționer sau, în cazul nostru, spray revitalizator. Se atașează cu ușurință firului de păr îmbrăcându-l în totalitate, netezindu-l și conferindu-i strălucire. Previne despicarea firelor de păr având efect fortifiant și reparator. Are efecte terapeutice și asupra scalpului sensibil sau iritat.

Panthenol-ul este unul din ingredientele sănătoase din compoziția produselor cosmetice. Nu prezintă un pericol pentru sănătate sub nici o formă și are numai efecte benefice :).