Arhive etichetă | istoria rujului

Rujul… de la origini până în prezent(2)

La începutul secolului 20, rujul se vindea într-un număr redus de nuanțe. Roșu închis era una din cele mai populare nuanțe în secolele 19-20, în special în anul 1920.Flappers purtau această nuanță ca simbol al independenței. În acea perioadă, era acceptabil să aplici rujul în public sau pe parcursul prânzului, dar niciodată la cină.

La începutul anilor 1930, Elizabeth Arden a început să introducă o gamă variată de culori de rujuri. Ea a inspirat mai multe companii să-i calce pe urme. În 1930 rujul era considerat simbol al sexualității adulte. Tinerele îl considerau simbol al feminității, iar adulții vedeau în el un act de rebeliune. Mulți americani, în special imigranții, nu acceptau ca adolescentele să poarte ruj. Un studiu din 1937 a dezvăluit că peste 50% din adolescente se certau cu părinții lor pentru ruj. La mijlocul anilor `40 câteva cărți și reviste pentru tineri au accentuat că bărbații preferă un aspect natural celui care implică machiajul. Acestea preveneau de asemenea tinerele că machiajul ar putea să le distrugă șansele la popularitate sau la carieră. Aceste articole sugerau că rujul este caracteristic adolescentelor care se comportă provocator cu bărbații. În ciuda faptului că cosmeticele erau folosite de multe femei, acestea erau încă asociate cu prostituția.

 În anii `50 actrițele Marilyn Monroe și Elizabeth Taylor au readus rujul în nuanțe de roșu aprins în trenduri. Un studiu din 1951 a dezvălui că două treimi din tinere foloseau rujul.

În 1950 Hazel Bishop a pus bazele unei companii care promova invenția sa, rujul de lungă durată cu sloganul: „stays on you… not on him”, care a câștigat repede aprobarea majorității. În curând companiile producătoare de cosmetice au început să producă rujuri de culoarea piersicii sau roz deschis. Întrucât părinții interziceau fiicelor lor să poare roșul aprins, aceste nuanțe au câștigat rapid popularitate. Rujul alb a fost popular în anii `60. Trupele de rock, cum ar fi  Ronettes și  Shirelles au popularizat nuanța albă. În 1960 rujul era asociat cu feminitatea. Femeile care nu foloseau rujul erau suspectate de boli mintale sau lesbianism.

Rujul negru a câștigat popularitate la sfârșitul anilor `70 și în anii `90. În anii `50 această nuanță era purtată doar de către actrițe în filmele de groază. A devenit populară din nou în mare parte datorită subculturilor punk și goth. La mijlocul anilor `80 așa-zisul ruj de dispoziție era vândut adulților de către companiile de cosmetice de masă. Acest tip de ruj își schimba culoarea după ce era aplicat, în baza schimbărilor în PH-ul pielii care se presupunea că reflectă dispoziția purtătorului. În 1990 nuanțele de rujuri au devenit semi-mate. Foarte populare în acea perioadă erau nuanțele de cafeniu, inspirate în mare parte de unele show-uri tv precum ”Friends”.

Rujul… de la origini până în prezent(1)

A. mă sună pentru a zecea oară. Fug grăbită spre ușa că, nah, nu-i frumos sa-ți lași prietenii să te aștepte cu orele, însă în drum îmi văd reflexia în oglindă și remarc că nu m-am dat cu ruj. Cu riscul de a primi o săpuneală bună mă întorc înapoi să îl iau. Acum nu știu cât de conștienți sunteți de asta, dar pentru majoritatea femeilor rujul e indinspensabil. Am remarcat că în ciuda faptului că îl folosesc în fiecare zi știu foarte puține despre produs… așa că m-am informat puțin… Cum au ajuns femeile să folosească rujul? De ce? Ce ingrediente conține? Ce efect au acestea asupra buzelor mele? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care am încercat să-mi răspund.

Rujul este un produs cosmetic care conține pigmenți, uleiuri, ceruri și emolienți care conferă culoare, textură și protecție buzelor. La fel ca majoritatea produselor de machiaj, rujul este folosit în general, dar nu exclusiv, de către femei.

Femeile din Mesopotamia antică sunt probabil primele care au inventat și au folosit rujul. Ele zdrobeau pietrele semiprețioase și le aplicau pentru a-și decora buzele. Femeile Egiptene foloseau un extract toxic roșu-violet din iod și brom care le punea în pericol sănătatea și care a fost numit Sărutul Morții. Rujul reginei Cleopatra era făcut din cărăbuși carmin cărora le erau adăugate câteva ingrediente pentru a se obține pigmentarea roșie aprinsă și ouă de furnici. Efectul de strălucire era inițial obținut dintr-o substanță perlată găsită în solzii peștilor.

În Perioada de Aur Islamică cosmetologul Abu al-Qasim al-Zahrawi a inventat rujul solid care consta din bastonașe parfumate presate în matrițe speciale. Procesul este descris în lucrarea sa Al-Tasrif. În Europa Medievală, rujul a fost interzis de biserică și se credea că este folosit la invocarea Satanei.

Colorarea buzelor a început să câștige popularitate în Anglia în secolul al 16-lea. În perioada domniei reginei Elisabeta I rujul roșu în contrast cu fața dată cu cremă albă era la modă.

În acea perioadă rujul era făcut din ceară de albine și pigmenți extrași din plante. Numai persoanele din înalta societate și actorii se machiau. În 1770 o lege britanică a fost propusă parlamentului, o căsătorie trebuia anulată dacă mireasa se machia înainte de ziua nunții.

În Marea Britanie, în secolul al 19-lea uzul vădit de cosmetice nu era considerat acceptabil pentru femeile respectabile și era asociat cu grupurile marginalizate ale actrițelor și prostituatelor. Era considerat necuviincios și necivilizat să te machezi.

La sfârșitul secolului al 19-lea, Guerlain, o companie de cometice franceză, a început să producă ruj. Primul ruj comercial a fost inventat în 1884 de către parfumieri în Paris. Era acoperit în hârtie de mătase și era făcut din ulei de castor, grăsime de căprioară, și ceară de albine.  Toleranța completă față de uzul de cosmetice apare în Londra anilor 1921.

În 1915, rujul era vândut într-un container cilindric care a fost inventat de Maurice Levy.

Pe perioada celui de-al doilea război modial etui-ul din metal a fost înlocuit cu cel de plastic sau hârtie. Rujul era greu de găsit în acea perioadă deoarece unele din ingredientele esențiale, petrolul și uleiul de castor, erau indisponibile. Al doi-lea război mondial a permis femeilor să lucreze în inginerie și cercetările științifice, iar mai târziu, în 1940 Hazel Bishop, chimist organic în New York și New Jersey a creat primul ruj de lungă durată numit No-Smear Lipstick. Cu ajutorul lui Raymond Specter afacerea lui Bishop cu rujuri a prosperat.